Escaladarea terorii, sau eșecul lui musiu Șarlă

 chirita

De două zile televiziunile parcă au luat-o razna. Ne țin cu transmisiuni non stop, în direct, de la operațiunile trupelor speciale de prindere a doi cetățeni francezi, de religie musulmană, acuzați de terorism. După șocul produs de moartea a 12 oameni în redacția unui hebdomadar care poartă numele profesorului de limbă franceză a lui Guliță, și reacțiile de protest firești, încet, încet se instalează haosul și ridicolul. Dacă ar fi trăit, Alecsandri ar fi scris din fața televizorului o continuare superbă la Coana Chirița. De data asta nu în provincie, nu la Iași ci ”în voiagiu”, și nu oriunde ci la Paris. Locul unde musiu Șarlă ar fi acasă.

Parisul, capitala luminii, e aruncat în plin haos al terorii de însăși slujitorii zeiței Comunicare. Presa a instalat camerameni în spatele soldaților din trupele de asalt și transmit non-stop acțiunile acestora. Reporterii aflați în diverse locații din Paris sau din împrejurimi, intră în direct ori de câte ori vreun descreierat se declară terorist, sau vreun găinar jefuiește un magazin sau o benzinărie. Se evacuează clădiri, piețe, trenuri, se blochează linii de metrou, se anulează culoare de zbor pe aeroporturi, se închid școli și localități întregi. Libertatea de mișcare, deși nu este invocată nici o lege marțială, este grav afectată. Nu printr-un decret ci prin autocenzură. Oamenii sunt asaltați de imagini și zvonuri care nu au decât un singur rezultat: escaladarea terorii. Așa că, de teama gloanțelor, atacurilor cu rachete, sau ce altor zvonuri crunte circulă, preferă să stea prin case ori birouri și lasă străzile pustii.

Nu știu cum de s-a ajuns aici. Dar un lucru este clar: nici jurnaliștii, nici autoritățile nu mai pot da înapoi. Autoritățile îmbătate de un prim succes rapid, au permis televiziunilor să participe la operațiuni în ideea că, prin acțiuni fulger, vor prinde teroriștii în direct și vor beneficia de o recunoaștere și o glorie uriașe. Doar că prinderea acestora se lasă așteptată de prea multă vreme, iar telespectatorii au ocazia să vadă în direct ditai găliganii, înarmați până în dinți, cum cad în fund, ca niște rățoi în încercarea de a escalada un mal alunecos ca să intre pe o străduță. Pe de altă parte prin modul absolut uluitor și fără precedent în care a decis să țină publicul la curent cu ultimele noutăți, presa, a adus parizienii în preajma țicnelii. Sigur, ziariștii sunt dominați de un sentiment vindicativ, în definitv le-au murit opt colegi într-un singur atac, dar de aici și până la alimentarea celor mai îngrozitoare temeri ale populației, e un pas mare, pe care jurnaliștii francezi l-au făcut cu ușurință. Acum ambele părți trebuie să parcurgă drumul împreună, până la final, oricare ar fi acesta. Autoritățile presate să rezolve situația, iar ziariștii cu speranța că-l vor putea să-l omorî pe musiu Șarlă ca să-l omagieze pe monsieur Charlie.

Mirela R.

Despre Comunicare in spatiul public

Exprimam. Discutam. Convingem.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Escaladarea terorii, sau eșecul lui musiu Șarlă

  1. LIDIA zice:

    Totul a fost un circ televizat,unde stirile circulau contradictoriu si erau comentate de persoane neavizate.

    Apreciază

  2. se spune ca intre ridicol si sublim nu-i decat un pas…

    Apreciază

  3. Mihaela Iancu zice:

    Trebuia sa se intample ceva in lumea asta. Parca era prea mare plictiseala. Nu tu atacuri, nu tu cutremure, nu tu asteroizi etc. Lasand gluma deoparte…este normal sa se vorbeasca atat despre un eveniment. Este desigur o tragedie, o pierdere mare si un inceput de neincredere in siguranta tarii 🙂

    Apreciază

  4. Intr-adevar, tragicul eveniment a panicat intreaga Franta. Mii de oameni cuprinsi de frica au incercat sa ia atitudine in aceasta privinta. Spatiul mediatic a devenit un mijloc de infomare si foarte multe persoane isi dau cu parerea insa au si informatii neveridice. Cu toate acestea, avem de a face cu o realitate cruda in care s-au pierdut vieti omenesti iar pericolul inca pandeste. Ma intreb ce ar fi de facut dupa un asa fenomen?

    Apreciază

  5. Mda….despre milioanele de persoane ucise in Somalia nu a vorbit multa lume si plus de asta ceea ce s-a intamplat acolo nu a fost atat de mult mediatizat, in conditiile in care persoanele decedate erau in cea mai mare parte copiii! Consider ca ar trebui sa aruncam o privire si in tarile subdezvoltate.Iar Somalia este una dintre cele mai sărace și subdezvoltate țări din lume.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Eu cred ca impactul mare pe care l-a avut s-a datorat si faptului ca tinta erau jurnalistii. Stim cu totii ce putere are presa in ziua de astazi.

    Apreciază

  7. eu cred ca presa a abordat gresit modul de prezentare a informatiilor. pentru ca de-acum au inceput intrebarile despre …ratoii care cadeau in fund pe o panta micuta, despre zecile de mii de politisti mobilizati, etc

    Apreciază

Lasă un comentariu