Singurătatea … cu telefonul în mână

,,Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane.”

Albert Einstein

Cu asemenea bogăţie de conexiuni existente și potenţiale, prinde contur o altă temere formulată de criticii internetului şi ai social media – aceea că riscăm să petrecem prea mult timp în spaţiul virtual, dacă nu cumva deja o facem, ca să mai avem timp pentru dezvoltarea şi întreţinerea relaţiilor din lumea offline, sau lumea ,,reală” cum le place unora să o numească.

Să ne gândim puţin la tinerii din autobuze, cufundaţi în propriul telefon mobil, la familiile ai căror membri sunt, fizic, în aceeași cameră, dar fiecare în lumea lui, comunicând cu prietenii sau colegii prin sms, Facebook sau Twitter. Cum vor simţi aceştia minunatele momente petrecute cu cei dragi şi, mai ales, cum le vor putea aprecia? … prin prisma unui ecran?

download

În zilele noastre, a fi conectat depinde nu de distanţa care ne separă unii de alţii, ci de tehnologia de comunicare pe care o avem la dispoziție. De fapt, a fi singur poate să înceapă să semene cu o pre-condiție pentru a fi împreună, fiindcă e mult mai ușor să comunici dacă te poți concentra asupra ecranului fără întrerupere.

În acest nou regim, o gară, un aeroport, o cafenea sau un parc nu mai reprezintă un spațiu comunitar, ci un loc de colectare socială: oamenii se adună dar nu vorbesc unul cu celălalt. Pentru mulți dintre noi, numărul de prieteni sau de contacte din social media este mai mare (și uneori mult mai mare) decât numărul prietenilor sau cunoscuților din viața offline.

A trăi prin intermediul unor taste aflate pe ecranul unui telefon înseamnă a te complace în postura de tehnologist singuratic. Dusă la extrem, această denumire subliniază detaşarea oricărui individ de lumea reală, preferând să îşi trăiască şi să îşi manifeste emoţiile prin emoticoane şi cuvinte tastate…

10922184_854926641224629_1928982975_n

În încheiere, vreau să cred că viitorul va veni cu mult mai multă interacţiune între oameni … şi vorbesc despre cea reală. Dacă vom conştientiza din timp faptul că tehnologia şi ruperea de real dusă la extrem nu ne aduce decât frustrări, complexe şi singurătate, ne vom putea trăi viaţa privindu-ne în ochi şi nu în poze…

P.S. Un articol interesant ce incită la meditare, pe tema enunţată mai sus este:  http://www.protv.ro/stiri/adevarul-despre-viata-imaginara-de-pe-facebook-un-clip-arata-ce-se-ascunde-in-spatele-postarilor-care.html

Toader Alina

Despre Comunicare in spatiul public

Exprimam. Discutam. Convingem.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Singurătatea … cu telefonul în mână

  1. adelina zice:

    Se pare ca am invatat sa fim conectati cu tehnologia inainte sa invatam sa ne conectam unii la altii, inainte cel mai bun prieten al omului era cainele, acum orice gadget care ne poate conecta la internet pentru ca ne-ar fi greu sa renuntam la el fie si pentru o zi. Imi este greu sa recunosc, dar iti dau dreptate, astazi social media a devenit indispensabil ca si aerul pentru unii dintre noi.

    Apreciază

  2. Frunza Andreea zice:

    O sa ajunge sa ne fie teama sa vorbim fata in fata cu persoanele care se presupune ca ar trebui sa vorbim cu usurinta, fara trac, colegi, familie, prieteni si asta pentru ca ne vom dezobisnuim sa vorbim real, sa dialogam, o sa cautam doar comunicarea mediata de tehnologie si dupa parerea mea asta este o forma a dezumanizari.

    Apreciază

  3. In cazul familiilor cu un nivel financiar scazut, nu se poate vorbi despre acest fenomen, intrucat nu au fonduri pentru a-si achizitiona un calculator sau de a-si plati un abonament de Internet. Astfel de familii provin deseori, din mediul rural si inca nu au luat contact cu modernitatea. Nivelul scazut de trai ii impiedica sa avanseze si lucrul acesta se rasfrange si asupra copiilor. Familiile de genul acesta nu cunosc conceptul de Social Media.

    Apreciază

  4. Citind aceasta stire putem observa cat de mult primeaza Internetul, pentru un tanar.
    Caz real:Un baiat de 15 ani si-a ucis mama cu sange rece, pentru ca nu ii platise factura de internet!
    Nervos ca mama nu i-a mai platit factura de internet, copilul a luat un cutit si a lovit-o pana cand s-a prabusit, fara suflare!Baiatul isi petrecea ore in sir in fata calculatorului. La o sala de internet sau acasa. Incepuse sa lipseasca de la scoala. Hotarata sa puna ordine in viata adolescentului, mama a refuzat sa ii maiplateasca abonamentul de internet.Totul s-a intamplat dimineata, cand femeia a ramas singura in casa, cu fiul ei. Au avut, se pare, odiscutie mai aprinsa, legata de situatia scolara. Cand mama i-a spus ca va merge cu el lascoala, adolescentul si-a iesit din minti! A luat un cutit de bucatarie si a injunghiat-o.Apoi, baiatul a ravasit apartamentul, a luat cateva sute de euro si a fugit. S-a dus la sala de internet, unde isi facea veacul de obicei. A stat acolo cateva ore bune, fara sa dea de banuit. S-a comportat normal, ca si cum nimic nu se intamplase. Cand totul a iesit la iveala, Ionut s-a predat.Le-a povestit oamenilor legii totul: cum a inceput cearta dintre el si mama adoptiva, cum s-a razbunat pe ea macelarind-o si cum a aruncat, apoi, cutitul intr-un container. Elevul se afla acum intr-o clinica de psihiatrie, unde specialistii vor stabili daca a avut sau nu discernamant atunci cand si-a ucis mama. (ziare.com).

    Apreciază

  5. Mihaela Iancu zice:

    Repet ce am mai zis la un alt articol pe o tema apropiata. Educatia parintilor este esentiala. Dragostea si implicarea lor la fel. De aceea, copilul trebuie de mic invatat ca are niste limite. Ca adolescent, in ziua de azi, deja comportamentul ori e format, ori e in formare. Ceea ce inseamna ca ceea ce vad, imita sau dau deoparte. Aleg in functie de ceea ce au nevoie.

    Apreciază

  6. Mie imi plac locurile publice, restaurante, cafenele, care au la intrare specificatia: Nu avem WI-FI asa ca vorbiti inre voi!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu